Laurențiu Dincă : Ce se întâmplă în Serbia este impresionant și merită mai multă atenție din partea Europei.

Au fost atacați imediat. Persoanele care i-au atacat au fost identificate apoi ca membri (printre alții) ai partidului lui Vucic, președintele Serbiei apropiat de Ghiță și Ponta. Să nu uităm, firmele lui Ghiță din Romania au livrat materiale promoționale pentru acel partid în alegeri.

În semn de protest, studenții au ocupat facultatea. I-au urmat colegii de la Facultatea de Psihologie. Apoi tot mai multe facultăți, din toată țara, în special din Belgrad.

Primul protest din Novi Sad a adunat 20.000 de oameni. Cam 10% din populația acelui oraș. Au ales, printre altele, să protesteze blocând traficul timp de 15 minute (numărul morților). Din nou, partidul lui Vucic i-a atacat. Au fost loviți cu mașinile de mai mulți membri ai SNS.

De altfel, partidul de guvernare a făcut tot posibilul să-i oprească.

Primarul din Leskovac a publicat pe net notele elevilor ce protestau. Să-i facă de rușine. Au intrat cu mașinile în ei de multe ori. Inclusiv peste membrii Orchestrei Filarmonicii din Belgrad care protestau. Forțele de ordine i-au atacat brutal de multe ori. Transportul public a fost oprit. Filtre de poliție înainte de intrarea în Belgrad pentru a opri oamenii să vină în oraș. Și tot așa.

Protestele au continuat să se extindă. Din nou, studenții și elevii au dat viață acestor proteste. În decembrie, deja în 50 de campusuri universitare, în sute de școli, se organizau proteste de stil „occupy”.

Pe 22 decembrie, după o lungă serie de declarații ale Președintelui și Premierului care doar creșteau furia, la fel cum făceau candva Dragnea și Iordache, după ce zeci de protestatari au fost încarcerați, loviți cu mașinile, 100.000 de oameni s-au adunat în Belgrad. Era cel mai mare protest din istoria țării de până atunci. Studenții au fost liderii protestelor. Imediat după, liderii protestelor au fost vizați de serviciile secrete sârbe.

Dar protestele tot continuau. În orașe mai mici, în facultăți, zilnic, se întâmpla ceva. Fie că vorbim de protestele elevilor de liceu din Pozarevac, ori de cel din Kragujevac, de blocarea drumurilor în Novi Sad și Belgrad, de protestul cu 20.000 de oameni din fața Curții Constituționale din Belgrad, de blocadele de 15 minute din centrul capitalei, mereu a fost un protest. Pe 16 ianuarie, în timpul unei astfel de blocade, o mașină a intrat în mulțime și a rănit grav un student. Au urmat proteste în Novi Sad, Zrenjanin, Kragujevac și Kraljevo. Iar profesorii s-au alăturat studenților.

Profesorii au început să intre în grevă generală. În unele școli în care s-a declarat grevă, profesorii au fost atacați de diverse grupuri ale lui Vucic. Elevii și părinții i-au apărat, au ieșit din nou în stradă. I-au apărat și în fața inspectorilor școlari.

Au ajuns atât de disperați încât, pe 21 ianuarie, poliția lua cu asalt un hotel în care avea loc o conferință internațională a studenților.

Apoi, pe 22 ianuarie, greva generală începută de profesori s-a transformat într-o formă de boicot național. S-au alăturat micile firme, site-urile de vânzări și-au oprit activitatea timp de 15 minute, angajații au primit liber pentru a se alătura protestelor din majoritatea orașelor. IT-iști, dar și mineri ori medici, care și-au întrerupt activitatea timp de câteva minute. Ori fermierii care, pe 26 ianuarie, au format o uriașă coadă de tractoare și au mers spre Belgrad pentru a lăsa studenților baricadați în universități alimente. La fel au făcut și motocicliștii. Ori taximetriștii, care au asigurat transport gratuit pentru studenți în toată perioada.

Dar au fost și proteste țintite local. Cum a fost în orașul Kragujevac unde, în fața primăriei, cei adunați i-au livrat primarului problemele orașului. Cutii cu probleme. Au fost și proteste specifice, cum e protestul pensionarilor în sprijinul nepoților – studenților și elevilor. Un astfel de protest a avut loc pe 5 februarie.

S-a protestat și când afară erau minus 10 grade, așa cum a fost pe 11 februarie, unde studenții au pornit pe jos din Niș spre Kragujevac.

Sunt 137 km între cele două orașe.

Astea sunt doar o parte din acțiuni. Dar în fiecare zi a existat ceva. Și așa am ajuns pe 15 martie.

15 pentru 15. Pentru cei 15 oameni uciși de corupția guvernului. Peste 600.000 de oameni.

Mulți spun că au fost 800.000. Nici nu mai contează. E cel mai mare protest din istoria Serbiei, unul din cele mai mari din istoria Europei recente.

Și totul a plecat prin implicarea tinerilor, studenților și elevilor, care au reușit, cumva, să unească o țară împotriva corupției lui Vucic.

Laurențiu Dincă