Lucian Mindruta : Am citit referatul procurorilor in cazul de tradare si nu mi se mai pare nimic amuzant. Trei ambasade ar sustine proiectul – zic ei pe inregistrari – Rusia, China si Iran

Sunt cateva elemente grave in el, si nu sunt ipotezele anchetatorilor, ci chiar discutiile dintre cei filati. Cateva lucruri despre plan, asa cum e descris chiar de ei.

In primul rand Getia e doar un proiect poetic. Cel real cerea revenirea la Republica Populara Romana de dinainte de 1989. De fapt, chiar dinainte de 1965.

Aceasta republica ar fi trebuit sa iasa imediat din NATO si UE si sa incerce sa adere la Brics.
Trupele NATO ar fi fost poftite afara, ba chiar unul dintre acuzati vrea sa le ceara si chirie pe perioada cat au stat aici!

In rest nationalizari si actiuni nespecificate asupra celor din listele Soros, adica practic toate elitele democratice ale Romaniei.

Conform oamenilor din organizatia asta generica Vlad Tepes (are mai multe denumiri de-a lungul timpului), sunt cam 10.000 de simpatizanti, inclusiv infiltrati in servicii si armata. De asemenea membrii organizatiei spun ca au stat de vorba cu politia si jandarmeria sa nu le strice planurile.

Care planuri?

Pai un miting mare – 2 milioane de oameni – votantii lui Georgescu, se intelege – care ar fi fost ocazia rasturnarii intregului sistem democratic, parlament desfiintat, guvern, etc.
Unul dintre liderii miscarii a fost chiar la Moscova, unde, zice el, ar fi fost “student”. Ce-o fi invatat, nu stim, dar stim ca dupa vizita in sedinte acesti oameni discutau despre nume pentru guvernul rezultat din lovitura de stat – ba chiar nume pentru noul
Patriarh!

La fel de grav imi pare ca rezervisti militari s-au intalnit cu acesti oameni, discutand ei stiu ce despre poligoanele de tragere.

Una peste alta, ar fi trei ambasade prietene care ar sustine proiectul – zic ei pe inregistrari – Rusia, China si Iran.

Doar ca intalnirile, din ce vedem, sunt doar cu rusi. Mai sunt si discutie cu Iurie Rosca, un cunoscut fost unionist care a intors armele si e si el cu Rusia…

In rest, oamenii astia din proiect sunt in mod evident niste cetateni cu ego-uri mari si bolnavi cu totii de delir mistic si nationalist.

Doar ca in convorbiri apar un pic mai aproape de ceea cred eu ca e realitatea:
Niste aventurieri frustrati, fara realizari mari in viata, cu o pofta de putere pentru care ar vinde-o si pe distinsa lor mama Unchiului Vanea. Va las in imagini ceea ce cred eu ca sunt cele mai importante elemente din dosar.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.