În iunie 1817, la numai 48 de ani, Manuc-Bey s-a stins din viaţă la Hânceşti. Cauza morţii premature nu s-a aflat cu certitudine niciodată. Fiul său a spus că moartea lui este „ascunsă sub pecetea tainei, la fel ca şi adevărata viaţă a sa, dar se poate ca mâna lungă a umbrei lui Allah pe pământ să-l fi atins”. Un singur lucru este însă sigur: Manuc a murit la masa sa de lucru pe care nu nu se aflau decât un compas, un echer şi un ciocan.
Manuc-Bey a folosit acalmia temporară dintre Rusia şi Turcia pentru a intra în diferite combinaţii politice, economice şi informative în scopul de a-şi spori considerabila avere. Printre altele, şi-a perfecţionat propriile ateliere manufacturiere, a clădit un pod peste Dâmboviţa şi și-a dezvoltat hanul, unde se făceau şi se desfăceau cele mai importante afaceri, se urzeau tot felul de intrigi politice şi se desfăşura o intensă activitate de spionaj şi contraspionaj.
Aici se afla “statul-major” al lui Manuc-Bey, cartierul său general de informaţii şi de observare a tainelor discrete ale Orientului și tot aici se afla şi “cabinetul său negru”, dotat cu instrumente de cifrare şi mijloace de interceptare a corespondenţei.