Marcela Feraru – CALATORIE IN VIITORUL FOARTE, FOARTE INDEPARTAT

Timpul nu are inceput si nu are sfarsit. E ideea cea mai inspaimantatoare care mi-a trecut vreodata prin minte…Doar daca nu o fi aceea ca spatiul este fara sfarsit, el continua la infinit. Doar daca nu cumva aceste doua concepte – timpul si spatiul – nu sunt, in fapt, unul singur. Continuumul spatio-temporal.

Totusi, astronomii, fizicienii, matematicienii si-au pus mintea la contrubutie si au calculat un model privind evolutia universului pana acolo unde ne poate duce mintea, dincolo de care nu mai exista decat disputa filosofica intre credinciosi si necredinciosi, intre existenta lui Dumnezeu si limitele stiintei.

O sa incercam sa privim azi in viitor. Mai intai la cel imediat, care priveste planeta noastra, sistemul nostru solar, galaxia noastra si apoi universul fara de sfarsit.

Peste 2366 de ani, cometa Halley se intoarce in sistemul nostru solar. Cei care cred in reincarnare s-ar putea sa asiste la acest fenomen…
10.000 de ani mai tarziu, supergiganta rosie Antares se transforma in supernova. Steaua va deveni atat de stralucitoare incat va fi vizibila chiar si in plina zi pe cerul nostru. In fine, al celor care ne vom reincarna…sau al descendentilor nostri…

Pamantul continua sa se invarta in jurul axei sale din ce in ce mai incet, din cauza efectelor de maree generate de satelitul sau – Luna – cu cate 0,02 secunde pe secol. In 50.000 de ani, va trebui sa adaugam o secunda anului nostru terestru. Iar din momentul in care va trebui sa adaugam cate o secunda in plus la fiecare rotatie complete a panamtului, lucrurile se vor complica destul de tare…Miscarea stelelor care se deplaseaza in galaxia noastra a transformat in acest timp complet bolta cereasca pe care se deseneaza acum sute de constelatii necunoscute noua, pe un cer care nu mai seamana deloc cu cel pe care il vedem noi, azi.