Să Fie Lumină !

6.7 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024

Stelian Tanase : MASONERIA INTRĂ ÎN ADORMIRE

FrancmasonerieStelian Tanase : MASONERIA INTRĂ ÎN ADORMIRE

În anul 1948 masoneria intră in adormire. Era o decizie nu atit a masonilor, cît a PMR (ex-PCR) care face totul să dețină monopolul puterii. Nu mai dorea să aibă de a face cu partide, sindicate, alte organizații. Nici masoneria nu mai avea multe zile de trăit. În iunie vine ucazul de a „intra in adormire „ Agentii acestei sabordari au fost Mihail Sadoveanu, Victor Eftimiu, ND Cocea, Mihail Ralea – vechi masoni, ajunsi la treptele cele mai inalte în ierarhie. Fiecare reprezinta un capitol important al istoriei masoneriei din prima parte a secolului al XX-lea. Din 1937 – la presiunea regelui Carol ll – masoneria intrase in adormire, iar Jean Pangal – marele comandor – a plecat in Portugalia. Deja ( în anii 30 cu deosebire) era măcinată de grave conflicte interne.

După răsturnarea lui Antonescu la 23 august 1944 masonii se reunesc și în decembrie 1944 se reface Consiliul Suprem – cu Constantin Bellu, Paul Brătășanu, George Grigoriu, Alesandru Bilciurescu. Lor li se alătura Radu și Șerban Cioculescu, Mihai Codreanu, IA Bassarabescu, Constantin Kirițescu, Constantin Rădulescu-Motru, Ion Vinea, I. Vasilescu Valjan, Dinu Nicodim, Emil Ghilezan etc. Sunt cei care „reaprind flacăra” și lojile revin la viață. Observ absența figurilor cele mai proeminente – Mihail Sadoveanu, Victor Eftimiu, ND Cocea, Mihail Ralea.

Ceea ce i-a ingrijorat pe comuniști a fost succesul masoneriei, înflorirea ei neașteptată. Fluxul de inscrieri este impresionant. Numerosi tineri de valoare sunt initiați. Dau numai două nume din noul val. 1/ Dan Amedeo Lăzărescu, inițiat în februarie 1946, și 2/ Alexandru Paleologu, inițiat în decembrie acelasi an. Ordinul masonic se afla intr-o situatie foarte dificila după 5 ani de război și in conditiile ocupatiei Krasnia Armia. În URSS masoneria era interzisa si era limpede că Moscova nu va permite existenta lojilor masonice în țările satelit. Ce viitor avea in acest context masoneria din Romania ? Pușcării, prigoană, persecuții.

După distrugerea sediului din strada Ion Cîmpineanu nr 45 în urma bombardardării aeriene a Capitalei in 1944, sediul este amenajat într-un subsol impropriu de pe strada Bursei. Mihai Noradunghian – fost ministru de externe la Constantinopol în guvernul junilor turci, și alte figuri consacrate ale masoneriei initiază de aici renașterea lojilor.

Apare și un Consiliu Suprem, cu un Suveran mare comandor in persoana lui Mihai Noradunghian și George Grigoriu Mare maestru. Episoadele care au urmat 1/ instalarea guvernului dr Petru Groza, 2/ alegerile falsificate din noiembrie 1946, 3/ abdicarea forțată a regelui Mihai la 30 decembrie 1947 restring si apoi lichideaza perioada de toleranta 1944 față de lojile masonice – pînă în iunie 1948. Masoneria e silită din nou să intre în adormire. Cel care a dat anunțul a fost ND Cocea. Patrimoniul este confiscat, arhivele de asemenea, și în toate sediile sunt inchise. Activitatile ei sunt interzise. Mulți masoni sunt arestați, judecati de tribunale speciale, inchisi pe termene între 10 si 15 ani la Sighet, Aiud, Gherla, Salcia, Galați, Botoșani. Destui ( printre ei George Grigoriu, Paul Bratasanu, etc) și își lasă oasele prin pușcării…

*Fragment din volumul ” Zvonuri despre sfirsitul lumii” in pregatire la editura Corint, 2023.

Stelian Tanase

Check out our other content

Check out other tags:

Most Popular Articles