Sunt sigur că mulți ați aflat de jurnalista ucraineancă Viktoria Roșchyna. A fost capturată de rusi si torturată până la moarte. Trupul nu avea ochi. Nici creier. Nici laringe. Fusese rasă în cap, coastele îi erau rupte, avea arsuri electrice pe membre

Aceasta a fost capturată de ruși în 2023 și luni de zile nimeni n-a știut nimic. Familia a sperat. Colegii de breaslă au scris scrisori, au făcut petiții, au ridicat tonul. Kremlinul a tăcut. Abia în aprilie 2024, autoritățile ruse au admis că Viktoria se află în detenție. Fără acuzație oficială. Fără proces. Fără avocat. Că așa este în suveranism, statul are dreptate, sub înțeleapta conducere.

Cei care au reușit s-o vadă spun că fusese mutată din Zaporijjea la Taganrog, apoi în închisori de tranzit din Berdyansk. Locuri celebre nu pentru corecție, ci pentru torturile pe care rușii le administrează deținuților ucraineni, soldați și civili, deopotrivă
În septembrie 2024, printr-o scrisoare cu antetul Ministerului Apărării din Rusia, tatăl ei este înștiințat că: „Viktoria Roshchyna a murit în captivitate”.

Nici o explicație. Nici o scuză. Doar moarte.

Cadavrul ei apare abia în februarie 2025, într-o dubă frigorifică, printre 757 de corpuri returnate Ucrainei. Marcat „bărbat neidentificat”. Mutilat. De nerecunoscut.

Analizele ADN însă o identifică: este Viktoria Roshchyna . Trupul nu avea ochi. Nici creier. Nici laringe. Fusese rasă în cap, coastele îi erau rupte, avea arsuri electrice pe membre, răni de cuțit pe corp, mâini și picioare, ochii îi fuseseră smulși din orbite, pare-se în timp ce trăia. Examinările medico-legale au relevat leziuni în concordanță cu șocurile electrice aplicate și cu strangularea. Corpul fetei avea toate semnele încercărilor de a masca adevăratele cauze ale morții, moartea ei nu a fost un accident, nici o „cedare cardiacă” cum scria pe hârtie. A fost o execuție lentă, metodică, animalică. Se mai știe, din mărturiile unor colege de detenție, că femeia a fost teribil înfometată în timp ce se afla în captivitate, încât a ajuns la 30 kg când era vie.

Viktoria nu a fost doar ucisă. A fost omorâtă în etape, cu voluptate, cu plăcerea sadicului care te urăște pentru că nu ești ca el. A fost torturată metodic, variat, cu intenție. Nu pot presupune ce voiau gardienii să afle de la ea, astfel că torturarea fetei mi se pare pură distracție pentru animalele alea care vorbeau rusește.

Unul dintre torționari ar fi strâns-o de gât cu mâinile goale, posibil ca atunci să-i fi smuls laringele. Poate așa a murit sau poate a murit când i-au scos ochii. Nu-mi pot imagina cât a putut inima ei să ducă.

Metodele Gulagului dăinuiesc până astăzi în torţionarii ruşi. Așa arată înțelepciunea rusă și mă tem că nici pacea rusă nu arată foarte diferit.

Știu că majoritatea covârșitoare dintre noi are memoria foarte scurtă, dar moartea Viktoriei este un avertisment și un examen de memorie colectivă, deopotrivă.

Este un strigăt pe care și surzii îl pot auzi, este verbalizarea răspicată care spune că nu poţi face pace cu cei care au venit în casa ta să te omoare.

Mă trec emoții ancestrale când aud „pacea”, „Putin a fost provocat, vrea pace”m „victime colaterale”, „măreția” poporului rus”.

Imbecililor care mai visează laș înțelegeri cu rușii, le spun că fata aia avea 27 de ani, era o mână de om și a fost torturată și ucisă din amuzament! Orice rusofilie este de acum complicitate! Sau prostie crasă și lașitate sulfuroasă. Dincolo de frontiera rusă nu locuiesc oameni la fel ca în Europa, oricât ați încerca să le găsiți scuze sau circumstanțe atenuante. Rusia este abuz în formă continuantă.

Cătălin Borangic