Vitalie Cojocari : Depre Durov si Telegram

0
69

Poate că o să vă șochez, dar “dur”, din rusă se traduce drept… prost. Rușii au o grămadă de cuvinte care încep cu “dur” și semnifică tot felul de chestii ce țin de mintea puțină. Durdom, casa de nebuni. Durachok, prostuț. Și multe altele.

Numai că povestea lui Pavel Durov, paradoxal, nu este a unui om prost. Dimpotrivă. Omul este caracterizat ca având o minte foarte ascuțită. Este văzut ca un lider. Are capacitate de a organiza și de a ridica businessuri tech din nimic. Este și un negociator dur, deloc prost.
Dar dacă inteligența sa cognitivă impresionează, cea emoțională a ridicat de-a lungul timpului multe sprâncene în semn de mirare.

 

Despre Durov s-au scris cărți, iar rușii vor să scoată chiar și un serial despre viața lui.
Pentru că sunt multe discuții despre arestarea lui Pavel Durov în Franța, aș vrea să vă povestesc câte ceva despre el. Evident, părerile, la final, vi le faceți voi.
O să încep cu un alt paradox.

Pavel Durov este… un filolog rus, specializat în traduceri din limba engleză.
S-a născut în 1984, în Sankt Petersburg, pe atunci Leningrad, într-o familie de profesori universitari ruși. Primii ani de școală îi face în Italia, unde tatăl său a muncit o perioadă.
Revine cu familia în Leningrad. Aici face o școală pentru copii considerați de geniu. Este o școală specială numită Gimnaziu Academic, pe lângă Universitatea de Stat din Sankt Petersburg.

Vorbește 5 limbi, dar cel mai important, vorbește limba calculatoarelor.
O vorbește atât de bine, că atunci când se supără pe proful de informatică din Gimnaziu, legenda spune că intră în rețeaua internă a școlii și îi afișează poza pe toate calculatoarele. Poza este însoțită de două cuvinte morbide ”must die”. Desigur, este schimbată parola la rețea, iar Durov o sparge din nou.

Legenda nu spune cum reușește în aceaste condiții să termine Gimnaziul Academic. Cert este că după școală merge, așa cum ziceam la început, să studieze filologia și limba engleză.
Dar nu face mulți pureci în traducere, ci rămâne la calculatoare.

Într-o zi, un prieten venit din SUA îi povestește despre un site american la început de drum, unul în care studenții se pot înscrie cu nume, prenume și poză. Site-ul are un nume ciudat, Facebook.

Hm, de ce să nu fac unul similar în Rusia? Își zice Durov. Îl face. Numele îl ia dintr-un jingle al unui radio din Moscova, celebrul Echo Moskvî, care vorbește de contactele dintre oameni. Așa se naște Facebook-ul rusesc numit Vkontakte. Înseamnă, ”În Contact”.
Ulterior Durov avea să nege că a furat ideea de la Zuckerberg. Ba mai mult, spune că multe dintre chestiile introduse de el în rețeaua Vkontakte le-a văzut apoi pe Fb.
Succesul Vk îl face pe Pavel Durov o vedetă importantă a runet-ului, adică internetul rusesc. Foarte, foarte importantă.

Veștile despre el curg cu nemiluita. Asta deși încearcă să fie cât mai discret posibil. De pildă, nu știm foarte bine dacă este căsătorit ori ba.

Din aceste știri nu lipsesc marile controverse despre Durov.

Este cercetat că ar fi lovit un polițist cu mașina în Moscova. Scapă însă de dosar penal ca prin minune, deși autoritățile sunt mereu cu ochii pe el, fiind tatăl unei rețele sociale impresionante.
În una din zile lansează avioane de hârtie cu ruble lipite pe ele. Aruncă avioanele cu ruble de la geamul biroului său în stradă. O mulțime de gură-cască se adună să prindă avioanele cu ”ruble la bord”. Gestul este considerat scandalos de presa rusă.

Deși se știu puține despre familia sa, Durov se declară la un moment dat tată biologic a 100 de copii din 12 țări. Spune că a donat spermă după ce ar fi aflat că este ”donator de înaltă calitate”.

Dar cele mai mari controverse sunt legate de modul său dur, direct de a face business.
Când Gigantul rusesc mail punct ru a încercat să înghită Vk, adică a vrut să cumpere pachetul majoritar de acțiuni, Durov a publicat pe contul său o poză cu degetul său mijlociu și a reușit să întrerupă orice negociere.

Nu același lucru a putut să-l facă statului rus. Durov nu a putu să-i arate niciun deget Kremlinului. Subit, în 2014 își vinde totuși toate acțiunile și pleacă din Rusia.
Trebuie spus că, Vk, avându-l pe Durov la conducere, devine cea mai importantă rețea de socializare din Rusia, dar și din multe state din fostul spațiu Sovietic. Inclusiv în Ucraina, Kazahstan.

Ce-i drept, Ucraina va bloca pe vremea lui Poroshenko rețeaua respectivă, acuzând-o că are o influență negativă în societatea ucraineană. Ba mai mult, toate informațiile despre utilizatori ajung la FSB.

După ce s-a văzut plecat din Rusia, Durov a povestit că nu a fost de acord să dea informații personale ale utilizatorilor Vk. FSB-ului(fostul KGB) le-a cerut insistent. De asta Durov a preferat să vândă totul și să plece.

Plecarea sa a fost regretată de mulți politicieni ruși, inclusiv de răposatul Jirinovski, un lider cu viziuni șovine, extremiste. Aceștia i-au cerut să se întoarcă. Vestul nu-ți va aduce nimic bun, spuneau ei.

În paralel, Durov lucrează la o altă rețea de socializare. Și din nou pare că se uită peste ocean, la Zuckerberg în curte, unde se inspiră din WhatsApp.

Telegram, așa se numește noua jucărie tech a lui Durov, pare să depășească WhatsApp la tot felul de soluții tehnice și tehnologice pentru utilizatori. Oferă spațiu in Cloud pentru imagini și documente, are criptovalută, se poziționează ca un chat sigur și criptat de comunicare.
Codul pentru Telegram este conceput de fratele lui Durov, un geniu al matematicii și informaticii.

Durov spune adesea că mesajele de pe Telegram nu pot fi citite de autorități. Că nu pot fi decriptate de altcineva. Așa o fi? Habar nu am, nu mă pricep. Cert este că această idee care stă la baza chat-ului este atractivă pentru multă lume.

Cum spuneam, Telegram are chiar și propria criptomonedă, ușor de folosit pentru cei care vor să trimită bani fără să poată fi urmăriți. Apropo, criptomoneda lui Durov este interzisă în SUA. Această tehnologie a Telegram nu poate fi folosită acolo.

Doar că popularitatea Telegram vine și din altă parte. Din conținutul pe care îl găsești aici, în special pe canalele de telegram. Din nou, cei care folosesc Telegram știu despre ce este vorba.

Canalele Telegram sunt un fel de grupuri de pe WhatsApp, doar că mult, mult mai bogate de conținut.

Apoi a venit războiul, iar conținutul a fost și mai impresionant. Să știți, tot ce vedeți pe Twitter, pe Facebook, pe TikTok, cel mai probabil a apărut mai întâi pe Telegram.
În 2022, Durov a numit invazia rusească în Ucraina RĂZBOI, asta în timp ce Kremlinul îl zicea ”Operațiune Specială”.

Tot Durov a spus despre război că este ”o tragedie personală” și a mărturisit că are rădăcini ucrainene.Războiul a sporit popularitatea Telegramului. Multe redacții de presă din Rusia și-au deschis canale pe Telegram. S-au refugiat într-un loc în care nu erau închise sau blocate de autorități.

Lumea întreagă se informa de pe Telegram. A fost primul eveniment global văzut pe… un chat.

Acest eveniment tragic a însemnat o creștere uriașă de utilizatori pentru noua rețea a lui Durov. Este posibil ca acum să fie deja un miliard de utilizatori ai Telegramului.
Chiar Volodimir Zelenski folosește des Telegram pentru a-și distribui mesajele.
De ce este important asta?

Vă amintesc, prima rețea socială a lui Durov a fost blocată în Ucraina.
De altfel, Vk este controlată acum de autoritățile rusești. Rușii știu că orice spun rău despre Kremlin ajunge la FSB și pot fi arestați, chiar dacă au un cont sub nume fals. Au fost nenumărate cazuri.

Deși a plecat din Rusia, deși a numit războiul război, deși s-a declarat o victimă a FSB-ului, deși a blocat canalele de propagandă rusești pe Telegram, de pildă Russia Today, deși s-a declarat un pătimaș apărător al dreptului de a coresponda fără să ți se citească mesajele, Durov nu a scăpat de bănuiala că ar fi totuși în relații nu chiar ”dușmănoase” cu Kremlinul.
Controversele, bănuielile au continuat să roiască în jurul lui Durov. O să explic mai jos câteva dintre ele.

Rușii au încercat să blocheze Telegram. Se întâmpla prin 2014. Doar că fie nu au reușit, fie nu au încercat cum se cuvine. A existat chiar și un val de proteste populare când autoritățile ruse au avut tentativa de a închide Telegram.
De la aceste proteste este și poza pe care am pus-o. Îl vedeți pe Durov învățișat ca un ”sfânt al Big Tech-ului”.

Cu ce s-a încheiat scandalul blocajului Telegram?
Decizia unui judecător rus de a bloca rețeaua Telegram a rămas în aer. Asta pentru că Roskomnadzor, autoritate oficială, un cerber al interentului rusesc, s-a făcut că a uitat-o și nu și-a dus până la capăt amenințarea.
Telegram este folosit de autoritățile rusești, care au canale oficiale cu publicul.
Nicolai, fratele lui Durov ar fi în continuare colaborator al Institutului de Matematică de la Academia Rusă de Științe.

Presa din Rusia speculează că înainte de a zbura în Franța, Durov a fost în Azerbaidjan chiar în momentul în care Putin era într-o vizită oficială în Azerbaidjan. În presa rusească, inclusiv în cea pro Kremlin, s-a vorbit despre o posibilă întâlnire Durov – Putin la Baku. A avut aceasta loc? Tot presa rusească spune că nu.
Dar de ce a fost arestat în Franța?
Înainte să vedem motivele, este interesant un aspect. Durov a obținut cetățenia franceză după ce a plecat din Rusia.
Presa din Franța nu a reușit să afle cum? De ce? În baza cărei legi? Durov nu are rude în Franța, nu este francofil, nu a părut că este legat de Franța niciodată până acum… Când colo, voila, pașaport francez.

Doar că tot francezii au decis să-l aresteze. Deci de ce?

Un motiv, Telegram ar fi fost folosit de teroriști, care își pot transmite informații, dar și criptovalută fără să poată fi detectați, scrie presa rusă pe canalele sale de Telegram.
Tot presa rusă vorbește despre faptul că nu există moderarea conținutului pe Telegram. Așa că este liber pentru pedofili, proxeneți, teroriști să zburde fără să fie moderați în vreun fel.
Aici apare întrebarea, cât de responsabile ar trebui să fie și celelalte rețele sociale pentru conținutul dubios publicat de diferite conturi false? Cât de bine reușește Twitter, Facebook să modereze conținutul? Reușește?

Un alt motiv al arestării ține de teoria conspirației. În special rușii cred că autoritățile franceze ar vrea să-l oblige pe Durov să le dea cheia decriptării mesajelor de pe Telegram.
În acest context este interesant cum reacționează Kremlinul la arestarea lui Durov. Negativ, foarte negativ. Transmite chiar note de proteste prin diplomații de la Paris. Politicieni importanți din Rusia îi sar în apărare.

Interesant este că nu doar Kremlinul reacționează negativ. Chiar și dușmanii Kremlinului, cei din tabara lui Navalnîi sunt supărați și consideră că Durov a fost arestat ilegal. Au și argumente în favoarea rusului naturalizat de Franța.

Una peste alta, cazul nu este simplu. Dimpotrivă, foarte complicat, controversat și cu siguranță ne va furniza povești din ce în ce mai interesante.

Ca de obicei, părerile vi le faceți voi.

Vitalie Cojocari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.